playground

cluster?

Sound of silence

Bucata de panza lasata sa sfarseasca intr-un colt de masa putreda, s-a desprins usor de starea aceea inerta. Vrajba setei a facut-o sa perceapa altfel lumea asta in care se scufunda incet, si mai incet…pana s-a oprit… Tic-tac, tic-tac…un ceas vechi de mana statea si o privea inlemnit, totusi prea ilustru pentru cadrul acela rustic.

S-a lasat desprinsa incet cu o durere sfasietoare, tocmai ca sa uite si mai mult… Incheieturile o dureau, linistea o sfasia, si se desprindea usor, usor de un trecut care apartinea ei. Si era nedumerita cum se facea ca o briza atat de senina sa ii intre in palma ca o batatura mica de stejar.

Frunzele o certau cu un inteles greu de perceput in limba aceea inclestata. Cu cuvinte tari, grele de marmura o faceau sa alunece si mai greu. De ce nu ii dadeau drumul pana la capat si o tineau ca un gandac blajin pe o coasta acida de stanca? Albastre, bej, negre, scurte, mari, patrate, victime, cataratoare, cutremuratoare, surde, fade, cu unghii, fara cap, toate stau acolo si o privesc. Nu mai are intimitatea de care a visat cu o seara inainte. Este prinsa in cosmarul acela cu elefanti de care nu mai poate sa scape de o seara? A trecut asa de mult timp incat acum uita tot si se lasa patrunsa de un adanc neant cu fulgi de praf inghetat de la prea multe stele? Curios…cand a avut ea timp intr-o zi de viata statuta, mai mult decat o balta lasata sa se usuce la soare, sa cunoasca o viata intreaga?

Ceasul devenise irezistibil pentru firele ei rasfirate. Se destrama in amintiri scazute, cu o vartoasa rasfatare. Se rasfata in ganduri. Era numai ea cu ceasul acela care venise tocmai pentru ea. Il atinse in caderea ei incetinita iar sa mai absoarba o amintire inainte sa uite tot. Clipa asta era pentru ea, ce era un avion pentru un aeroport. Citise asta dintr-un catalog al unei firme cu un nume greu de pronuntat. S-a intristat dintr-o data ca nu tinuse minte acel nume amarat. De ce?

fairytale

si cum mergea prin labirintul incetosat de atatea fantasme care pluteau in aerul de alabastru, gasi o punte: "trebuie sa il platim sa ne treaca de partea cealalta". si scoase doi banuti de alama stalcita, balbaita, si ii intinse mana acelei creaturi curioase. pe chip i se citi disperarea, si mana mai departe luntrea care plutea incet pe frunzele coapte de un soare pe moarte...

plain wind

linger

made in iasi

Cati pasi se pierd pe niste strazi pline de claxoane indiferente?

In fiecare dimineata ies din casa la 7:45 si incerc sa imi fac loc prin mormanele de vorbe rostite printre dinti, masini slefuite si oameni grabiti care nu mai dau importanta restrictionarilor impuse.

Imi dau seama ca trebuie sa fac un ocol neprevazut: se fac niste lucrari neanuntate, vis-a-vis de caminele Puskin, care taie partea de trotuar pe care voiam sa o strabat. Niste sarme ruginite cu hartii albe din constiinta, murdarite insa cu tus necitet, ne faceau sa calcam pe spatiul verde si asa mult prea batucit de promisiuni. Am trecut si peste asta.

Termin programul nu tocmai corect, la 12:00 in loc de 14:00. Imi zic ca nu e nimic. O parte din trotuar ne este redat noua cei care ne lasam amprenta amintirilor zi de zi, dimineata, amiaza si seara. Sarmele au fost inlocuite de funii la fel de obosite. Indrazneti din fire, tineri aventurieri uita de acele penumbre atarnate si trec viteji prin ele ca prin unt (nu e cea mai buna comparatie). Frunzele nu mai aveau nici ele acces in acea zona crepusculara in devenire.

Pentru o basculanta care nu cara nimic si cateva tevi, o jumatate de zi din viata calcata in picioare a acelui trotuar s-a dus pe roti de cauciuc somnoros intr-o dimineata de joi.