bleed it

split

hate me

shane

she was the keeper of that something. she was the one that could make it all better with a kiss. she had those hands that healed. she brought bones from the store. she was that girl next door. she was the one that used to wore orange knickers. she had the power to smile and rip your life to pieces. she was alone in all that she did. she had the key to the magic garden. she took care of it all with a little magic. she had hidden the secret book of shadows.
she is gone.

flu flu

how cold is the water you water?
how lost is that drop you blink of your eye?
how lonely does a master feel in those written pages?
how shaded is the voice she whispered?
how long had that moment last?
how faded is the fade away phrase?
how minded is the idea you can't take your mind off?
how twisted is an elephant's rose?
how mean is the bug that bugs you?
how long does a stop take?
how symphonic does a mute sound?
lie down and stop.

time is fuel//gap tulips

Noise

Gentle ache fears out

Tenderness lost in drought

Steps fall right of the stage

See the space in lost shout -

Scatter wind busts into shivers

Overground in strange houses

Sprinkles dust in dull corners

Wings that surround me, hurt me.

piano thingers

Pasii ei alunecau usor pe mazga neteda ce acoperea , cu o sclipire gri verzuie ,toata strada Mainfield .Sunetul asurzitor al linistii ce o inconjura o facea sa se insece cu propria rasuflare. Aerul rece ii patrundea prin porii larg deschisi ,care parca complotau impotriva ei. Canalul lor, presarat cu ace ce o dureau, intepand-o cu gheata propriei negreti, lasa toata raceala din atmosfera sa o invaluie ,sa o copleseasca, sa devina una de-a lor.

Nu se mai impotrivea acuma… Acum udpa atat timp ,cand totul se dizolva la fel ca sarea scarboasa in paharul din fata ei... Iar traia din amintiri care se pierdeau ca fumul printer frunze. Uitare… Goliciunea mintii o facea sa fie altfel. Ura grozava i-a disparut odata cu flash-urile groaznice. Acum parea fericita la simpla ivire a unei frunze batuta parca de trecerea chinuitoare a timpului ei. Ea era ace frunza… Purtata de valul confuziei mergea pe strazi necunoscute, dar care parca o aduceau intr-un loc acolo unde numai ele stiau… Incepea sa urasca strazile ca stiau .. Ea nu stie… Totusi ce bine era san u stii. Doar asa putea vedea dincolo de obsesia subiectiva , incarnate in ganduri proprii.

Greata ii revenea cand isi vedea papucii plini de o substanta cleioasa … Poate acesta era raspunsul .Mazga o facea sa isi aminteasca acea stare de greutate apasatoare. Simtea cum se sufoca ,iar mirosul devenea insuportabil. De unde atata scarba? De ce simtea lucruri respingatoare? Parul ii venea pe pielea palida a fetei gingase inca neatinse de soarele palmuitor. Ochii se uitau continuu la ceea ce n-a inteles niciodata. Ce facea cu lucrul acela in mana? O statuieta mica , intruchipand o femeie, cam grosolan sculptata ,goala , fara cap. Culoarea ei o impresiona insa. Deodata o durere o facuse sa inchida ochii .Se rezema de peretele plin de mucigai albastru-verzui cu un miros de umed putrezit in tacerea tunelurilor uitate de timp .Asta era… Odurea timpul trecut fara stiinta, vantul pe care l-a uitat in turbarea vijelioasa ,firicelele nisipului colturos de pe plaja din spatele zidului racit… O dureau conexiunile greoaie facute de socurile prea tarzii din creierul ei lasat in deriva singuratatii sale. Ah cat de tare o ustura aerul acela al caldurii artificiale ,mirosul bland cand o strangea in brate pe Ea, parul moale in adierea acelui vant primitor care ii inunda narile cu mirosuri dulci… Si totusi cine era Ea?Poate ca nimeni . Poate citatoate acestea din cartea subconstientului ei asurzit de lumina puternica a viziunii din trecut .Sau poate era ea insasi. O alta ea… Mai buna ca cea care se holba la statuieta rece si groteasca. Si ce placut era sa stea asa langa peretele acela, care intre timp ii devenise cel mai bun prieten. Ar fi vrut atunci sa devina una cu el .Da… sa lase mazga sis a se contopeasca cu constiinta mucegaiului proaspat format cu firele parului cleios de atata durere .Da …peretele ar fi inteles-o . Peretele ar fi ajutat-o sa inteleaga .Peretele a primit-o .Boarea amara a unei prezente anonime se stinge in intunericul ochilor pierduti. Nimic nu s-a schimbat .Doar totul a ramas la fel… Nepasator… Ca o statuieta urata cioplita de o mana nechibzuita…

playground

cluster?

Sound of silence

Bucata de panza lasata sa sfarseasca intr-un colt de masa putreda, s-a desprins usor de starea aceea inerta. Vrajba setei a facut-o sa perceapa altfel lumea asta in care se scufunda incet, si mai incet…pana s-a oprit… Tic-tac, tic-tac…un ceas vechi de mana statea si o privea inlemnit, totusi prea ilustru pentru cadrul acela rustic.

S-a lasat desprinsa incet cu o durere sfasietoare, tocmai ca sa uite si mai mult… Incheieturile o dureau, linistea o sfasia, si se desprindea usor, usor de un trecut care apartinea ei. Si era nedumerita cum se facea ca o briza atat de senina sa ii intre in palma ca o batatura mica de stejar.

Frunzele o certau cu un inteles greu de perceput in limba aceea inclestata. Cu cuvinte tari, grele de marmura o faceau sa alunece si mai greu. De ce nu ii dadeau drumul pana la capat si o tineau ca un gandac blajin pe o coasta acida de stanca? Albastre, bej, negre, scurte, mari, patrate, victime, cataratoare, cutremuratoare, surde, fade, cu unghii, fara cap, toate stau acolo si o privesc. Nu mai are intimitatea de care a visat cu o seara inainte. Este prinsa in cosmarul acela cu elefanti de care nu mai poate sa scape de o seara? A trecut asa de mult timp incat acum uita tot si se lasa patrunsa de un adanc neant cu fulgi de praf inghetat de la prea multe stele? Curios…cand a avut ea timp intr-o zi de viata statuta, mai mult decat o balta lasata sa se usuce la soare, sa cunoasca o viata intreaga?

Ceasul devenise irezistibil pentru firele ei rasfirate. Se destrama in amintiri scazute, cu o vartoasa rasfatare. Se rasfata in ganduri. Era numai ea cu ceasul acela care venise tocmai pentru ea. Il atinse in caderea ei incetinita iar sa mai absoarba o amintire inainte sa uite tot. Clipa asta era pentru ea, ce era un avion pentru un aeroport. Citise asta dintr-un catalog al unei firme cu un nume greu de pronuntat. S-a intristat dintr-o data ca nu tinuse minte acel nume amarat. De ce?

fairytale

si cum mergea prin labirintul incetosat de atatea fantasme care pluteau in aerul de alabastru, gasi o punte: "trebuie sa il platim sa ne treaca de partea cealalta". si scoase doi banuti de alama stalcita, balbaita, si ii intinse mana acelei creaturi curioase. pe chip i se citi disperarea, si mana mai departe luntrea care plutea incet pe frunzele coapte de un soare pe moarte...

plain wind

linger

made in iasi

Cati pasi se pierd pe niste strazi pline de claxoane indiferente?

In fiecare dimineata ies din casa la 7:45 si incerc sa imi fac loc prin mormanele de vorbe rostite printre dinti, masini slefuite si oameni grabiti care nu mai dau importanta restrictionarilor impuse.

Imi dau seama ca trebuie sa fac un ocol neprevazut: se fac niste lucrari neanuntate, vis-a-vis de caminele Puskin, care taie partea de trotuar pe care voiam sa o strabat. Niste sarme ruginite cu hartii albe din constiinta, murdarite insa cu tus necitet, ne faceau sa calcam pe spatiul verde si asa mult prea batucit de promisiuni. Am trecut si peste asta.

Termin programul nu tocmai corect, la 12:00 in loc de 14:00. Imi zic ca nu e nimic. O parte din trotuar ne este redat noua cei care ne lasam amprenta amintirilor zi de zi, dimineata, amiaza si seara. Sarmele au fost inlocuite de funii la fel de obosite. Indrazneti din fire, tineri aventurieri uita de acele penumbre atarnate si trec viteji prin ele ca prin unt (nu e cea mai buna comparatie). Frunzele nu mai aveau nici ele acces in acea zona crepusculara in devenire.

Pentru o basculanta care nu cara nimic si cateva tevi, o jumatate de zi din viata calcata in picioare a acelui trotuar s-a dus pe roti de cauciuc somnoros intr-o dimineata de joi.

Cu zmeul pe pleoape

Era un cer frumos afara,de amurg, cu cai, iepuri, mierle si tot ce era mai placut la vedere in acei nori grasi care apasau asupra mea. Alamele si corzile tari imi rasunau in urechi, poate chiar si in creier, de la castile haioase pe care le purtam. Ei erau asa frumosi. Nu credeam sa zic vreodata despre oameni ca sunt frumosi. Parca ma reuneam cu lumea asta pe care am parasit-o cu mult timp in urma . Parul imi era mult prea imbacsit de fumul de tigara pentru ca vaporii masinilor grotesti sa mi-l domine. Pasii ma indreptau spre un loc rupt parca de lumea cu care tocmai ma contopeam. Ezitam. “Sa mai stau si la semaforu’ asta?” .Un cuplu se saruta de zor cu fumul de tigara inca in gurile induiosate. Altul tocmai iesea. Se simtea o aura imbietoare venind de la el. Dar nu pentru asta venisem . Un sunet placut de clape albe si negre rasunau cu o dulceata de mult uitata in acel loc. Ma pierdeam in acea atmosfera crepusculara. Lumanarile ardeau cu o caldura care ma facea sa ma lipesc de primul scaun si sa ascult vocea care tocmai mergea alaturi de notele care zburau peste tot. Mi-a zis sa mai astept. Insa ma afundam tot mai tare intr-un somn moale. Nu puteam sa controlez starea de veghe in care ma infundasem. Parca nu mai era lumea dinainte ,pe care incepusem sa o vad cu alte pulsatii. Si ce voce calma ,plina de iubire, plina de trairi ,plina de cuvinte care nu pot fi spuse. Imi venea sa plang. Nu credeam sa mai am parte de atata fericire numai pentru mine. Fetele zambeau. Ei radeau cu un ras de mult pierdut pe holurile unui teatru vechi cu lampi fumegande. Zaceam intr-o inconstienta absoluta. Un puhoi de chestii dulci, de tartru smaltuit. Am lasat deoparte castile arzande de sunete tari si-amare .Acrul era mai dulce acum. Mare, sirena, mana, povestea, vantul. Pletele lor se imbinau cu clape ingalbenite care fugeau pe niste scari de ploaie .Nu, nu ploua. Cu toate ca asta mai lipsea. Se oprea sa isi aduca aminte niste note pierdute printr-un caiet prafuit ,cu paginile gri,roase. Si tot veneau…parka erau chemati de sunete metallice de acum, dar asa de dulci. Nu am putut sa nu-mi iau un ceai. Chiar daca terminam , macar stateam ,citeam,acolo, cu ei. Eram numai eu. Nu am simtit atata egoism .Pentru mine. Cu toate ca era momentul ,nu voiam sa fiu cu nimeni. Meditatia incepuse. Telefonul nu suna. Mi-l si uitasem. Doamne cat de mult avusesem nevoie de asta. Reflexia de pe pianul vechi de un maro care ii placea ei ,lasa pletele-i sa-i curga ca si suvoiul de lumina umbrita care ii venea in cale. Nu putea sa plece la tigara, care il inebunea de placere. Statea in usa ,alegoric, dionisiac, cu suvite lungi curly. Se intoarse. Uitase de tigara.

Miros de ceai, sunet cald de gat palid, zgomot de discutii inutile. De ce sa mai vorbesti? Cald. Dulce. Si totul asa a ramas. Si a venit noaptea ca o ancora de care ne agatam toti .Si stau, si nu mai vreau sa plec. Dar tigara ma astepta flamanda.

They

Pe copacul de plasa uda statea ea, un siroi lung de apa seaca, urata si cam proasta. Se prelingea cu acea geana de care nu scapi nici cand te doare mai tare, te inteapa pana ti se scurge si ultima vlaga de tifon cu gauri. Spatiul se ingusteaza , gaurile te inghit si patrunzi intr-un loc cu mult prea multa lumina. Este bine daca iti dai drumul sa cazi? Cat de des o facem noi?
Privesc cu o idiotenie greu de inteles la ora asta pt mine cel putin, statusuri 'istete','moraliste' as putea spune... 'Twin Peaks' pe langa asta pare bebelush invelit in hartie glazurata cu noroi. Si totusi de ce e namolul asta asa de scarbos? Poate doar faptul ca ne aflam in el fara sa vrem, cu picioarele intepenite ,negre si zbarcite. Ridurile arata intelepciune?
Cerul se inegreste cu un tipat ascuns. Ii simti falfaitul aripilor de guma stearsa .Gatul mi se inclesteaza la auzul acela care nu imi da pace, imi inunda ochii cu un suras calm si neted pe care numai o astfel de clipa il poate da. Haos. Cum sa stergi haosul de pe fata celorlalti cand tu il traiesti pe propria piele?
Galantul domn T si-a luat ramas bun de la cel mai bun prieten al sau. Pleaca cu spatele incovoiat de prea multa greata . II vine sa vomite si nu i se da voie. Nu e politicos. Nevoile primare devin secundare intr-o lume plina de prejudecati starnite dintr-o doza mult prea mare de egoism dur.
Clasic . Cu perle sau fara? Straina de tot ceea ce este chic ea se repede la gogoasa plina de glazura de pe tejghea. Praful nesters de 2 saptamani nu a impiedicat-o sa ridice bucata cazuta si sa o bage gentil in gura atingand usor cu cotul ziarul de alaturi.
'Va veni! Stiu asta!Mi-a promis!' Dar de 10 ani nu s-a mai intors. Si totusi acolo il puteai gasi in fiecare dimineata stand la masa numarul 3 de langa coltul plin cu lampi de mana a 3-a .Ce naiba mai cautau lampile alea acolo? Un miros inecacios de sulf ii umple narile larg deschise. Sunetul de pian din camera de alaturi imprastie fumul gros de gaz ars de 10 ani. Cine canta la pian la ora aceea? Era dimineata sau seara? Unde? Prea multe intrebari si pianul suna asa frumos ca ii venea sa se contopeasca cu el si sa uite ca a fost uitat , lasat sa priveasca aceeasi gogoasa cu glazura acoperita cu praf. Allb si negru. Clape misterioase fugeau pe o linie fina ,invizibila aproape ,pe o carte scrisa cu batai proprii inimii lui. De ce o mai iubea inca? Mai avea sentimente de care nu stia ca exista? Se laga la cap cu o floare vestejita pe care a gasit-o in capul mesei vecine. Ei! Cine erau ei? Ah! sunetul acela il inebunea. Nu mai voia sa asculte. Isi imagina din nou scena aceea . Franghii de sus pana jos ,capete atarnate .Ochii! cu ce ochi il priveau acei scarabei ai lumii in care nu traia .Asta era! De ce auzea la nesfarsit acelasi sunet, aceeasi muzica, simtea acelasi sentiment ,cum ca pluteste pe o foaie de aer, mult prea firava ca sa se rupa,de ce?
Stupid.

biscutii de cacao

  tejgheaua prafuita sta sa cada sub presiunea acelor particole minscule."cat de mult as vrea si eu sa fiu ca ele".. nu isi mai aducea aminte nimic din ceea ce fusese candva..simtea doar aievea din nou boarea proaspata ce venea de la roua proaspat cazuta..stia daca a plouat la PARIS in noaptea de 5 decembrie 1567 ora 22:45:46...cu un chin enorm care i se citea pe fata aceea palida, incerca sa simta remuscare pentru ceea ce facuse..dar nu..nu se putea gandi la atceva decat la iubirea, recunoasterea,starea de beatitudine pe care o simtea cu fiecare clipa mai mult ca inainte..pe masa stateau lipiti unul de altul niste biscuti cu cacao de care nu se atinsese de secole.."partea proasta e ca sunt expirati"..cum expiram?fiecare are termenul sau de valabilitate in care trebuie sa se incadreze ca sa zica apoi ca si-a indeplinit scopul pentru care a fost conceput..? CARE E TERMENUL MEU DE VALABILITATE? dar al tau?
o musca isi plimba pasii goi prin fata unui articol dintr-un ziar cumparat de mult cu regret..securitatea e calcata usurel in picioare de o musca aparent lipsita de toata cacaoa din biscuitii aceia goi.
mizeria de nesuportat o facea sa se simta bine..cum asa? tacea si se uita cum totul se murdarea si devenea altceva doar biscuitii inca nemancati isi asteptau secolul potrivit..este vreun lucru care are momentul sau cand trebuie infaptuit?
era timpul..clepsidra isi scursese ultimele granule cu un tipat de disperare..s-a terminat mult prea repede..mai repede decat asteptase ea..era timpul...trebuia sa ia o decizie...plasma grea care ii apasa ochii turbulenti o inghesuia intr-un colt restrans..o usa enorma i se deschisese in fata..de unde stim cand trebuie sa intram pe usa care e in fata noastra si cand nu?

culoare

textura incarnata

ierihon

cum respiram vacanta

 stau intr-un scaun cam acceptabil de inconfortabil si imi zic:ce postam azi? pai ce sa fie?pentru ce exista blogosfera asta in care ne cufundam mult prea mult cu totii de pe plaiurile blogotice?respir deci exist . cum respiram cand aerul nu mai e incarcat de atata stres cu care suntem obisnuiti in fiecare zi a noastra de oameni ocupati. ocupati cu ce?lucruri pe care nu le mai facem dupa ceva timp ca nu mai sunt la moda,lucruri in fata carora radem cand ne amintim peste cativa ani. o prostie mare asta e.. aerul e acelasi..insa respiram mai greu ca suntem mai lenesi..gradele ne apasa si ne tin in casa ca niste criminali de ozon. picioarele devin retele infinite de prea multe torrente luate in fiecare zi de pe un site mult prea aglomerat de despuieri imginabile in ghereta. ne cibernet-arim cu fiecare spatiu nou cercetat in zona de navigare permisa, cu fiecare cont pe cine stie ce site de care uitam mai apoi si ne intrebam "ba?care pana mea mi-o fi parola si la asta?" . daca stii sa cauti gasesti chiar lucruri interesante,culturale..dar multi ar spune "ce nevoie de atata culturalizare cand pe masa ne umbla furnicile? si pe noi avem doar soarele asta cald de care toti fugiti ..pana la iarna" . naspa tare treaba si cu aia..dar eu nu vorbesc despre ei..vorbesc de cei care respira calm si limpede pe limba noastra dulce de moldovean sictirit . si nu mai ploua ...