piano thingers

Pasii ei alunecau usor pe mazga neteda ce acoperea , cu o sclipire gri verzuie ,toata strada Mainfield .Sunetul asurzitor al linistii ce o inconjura o facea sa se insece cu propria rasuflare. Aerul rece ii patrundea prin porii larg deschisi ,care parca complotau impotriva ei. Canalul lor, presarat cu ace ce o dureau, intepand-o cu gheata propriei negreti, lasa toata raceala din atmosfera sa o invaluie ,sa o copleseasca, sa devina una de-a lor.

Nu se mai impotrivea acuma… Acum udpa atat timp ,cand totul se dizolva la fel ca sarea scarboasa in paharul din fata ei... Iar traia din amintiri care se pierdeau ca fumul printer frunze. Uitare… Goliciunea mintii o facea sa fie altfel. Ura grozava i-a disparut odata cu flash-urile groaznice. Acum parea fericita la simpla ivire a unei frunze batuta parca de trecerea chinuitoare a timpului ei. Ea era ace frunza… Purtata de valul confuziei mergea pe strazi necunoscute, dar care parca o aduceau intr-un loc acolo unde numai ele stiau… Incepea sa urasca strazile ca stiau .. Ea nu stie… Totusi ce bine era san u stii. Doar asa putea vedea dincolo de obsesia subiectiva , incarnate in ganduri proprii.

Greata ii revenea cand isi vedea papucii plini de o substanta cleioasa … Poate acesta era raspunsul .Mazga o facea sa isi aminteasca acea stare de greutate apasatoare. Simtea cum se sufoca ,iar mirosul devenea insuportabil. De unde atata scarba? De ce simtea lucruri respingatoare? Parul ii venea pe pielea palida a fetei gingase inca neatinse de soarele palmuitor. Ochii se uitau continuu la ceea ce n-a inteles niciodata. Ce facea cu lucrul acela in mana? O statuieta mica , intruchipand o femeie, cam grosolan sculptata ,goala , fara cap. Culoarea ei o impresiona insa. Deodata o durere o facuse sa inchida ochii .Se rezema de peretele plin de mucigai albastru-verzui cu un miros de umed putrezit in tacerea tunelurilor uitate de timp .Asta era… Odurea timpul trecut fara stiinta, vantul pe care l-a uitat in turbarea vijelioasa ,firicelele nisipului colturos de pe plaja din spatele zidului racit… O dureau conexiunile greoaie facute de socurile prea tarzii din creierul ei lasat in deriva singuratatii sale. Ah cat de tare o ustura aerul acela al caldurii artificiale ,mirosul bland cand o strangea in brate pe Ea, parul moale in adierea acelui vant primitor care ii inunda narile cu mirosuri dulci… Si totusi cine era Ea?Poate ca nimeni . Poate citatoate acestea din cartea subconstientului ei asurzit de lumina puternica a viziunii din trecut .Sau poate era ea insasi. O alta ea… Mai buna ca cea care se holba la statuieta rece si groteasca. Si ce placut era sa stea asa langa peretele acela, care intre timp ii devenise cel mai bun prieten. Ar fi vrut atunci sa devina una cu el .Da… sa lase mazga sis a se contopeasca cu constiinta mucegaiului proaspat format cu firele parului cleios de atata durere .Da …peretele ar fi inteles-o . Peretele ar fi ajutat-o sa inteleaga .Peretele a primit-o .Boarea amara a unei prezente anonime se stinge in intunericul ochilor pierduti. Nimic nu s-a schimbat .Doar totul a ramas la fel… Nepasator… Ca o statuieta urata cioplita de o mana nechibzuita…