They

Pe copacul de plasa uda statea ea, un siroi lung de apa seaca, urata si cam proasta. Se prelingea cu acea geana de care nu scapi nici cand te doare mai tare, te inteapa pana ti se scurge si ultima vlaga de tifon cu gauri. Spatiul se ingusteaza , gaurile te inghit si patrunzi intr-un loc cu mult prea multa lumina. Este bine daca iti dai drumul sa cazi? Cat de des o facem noi?
Privesc cu o idiotenie greu de inteles la ora asta pt mine cel putin, statusuri 'istete','moraliste' as putea spune... 'Twin Peaks' pe langa asta pare bebelush invelit in hartie glazurata cu noroi. Si totusi de ce e namolul asta asa de scarbos? Poate doar faptul ca ne aflam in el fara sa vrem, cu picioarele intepenite ,negre si zbarcite. Ridurile arata intelepciune?
Cerul se inegreste cu un tipat ascuns. Ii simti falfaitul aripilor de guma stearsa .Gatul mi se inclesteaza la auzul acela care nu imi da pace, imi inunda ochii cu un suras calm si neted pe care numai o astfel de clipa il poate da. Haos. Cum sa stergi haosul de pe fata celorlalti cand tu il traiesti pe propria piele?
Galantul domn T si-a luat ramas bun de la cel mai bun prieten al sau. Pleaca cu spatele incovoiat de prea multa greata . II vine sa vomite si nu i se da voie. Nu e politicos. Nevoile primare devin secundare intr-o lume plina de prejudecati starnite dintr-o doza mult prea mare de egoism dur.
Clasic . Cu perle sau fara? Straina de tot ceea ce este chic ea se repede la gogoasa plina de glazura de pe tejghea. Praful nesters de 2 saptamani nu a impiedicat-o sa ridice bucata cazuta si sa o bage gentil in gura atingand usor cu cotul ziarul de alaturi.
'Va veni! Stiu asta!Mi-a promis!' Dar de 10 ani nu s-a mai intors. Si totusi acolo il puteai gasi in fiecare dimineata stand la masa numarul 3 de langa coltul plin cu lampi de mana a 3-a .Ce naiba mai cautau lampile alea acolo? Un miros inecacios de sulf ii umple narile larg deschise. Sunetul de pian din camera de alaturi imprastie fumul gros de gaz ars de 10 ani. Cine canta la pian la ora aceea? Era dimineata sau seara? Unde? Prea multe intrebari si pianul suna asa frumos ca ii venea sa se contopeasca cu el si sa uite ca a fost uitat , lasat sa priveasca aceeasi gogoasa cu glazura acoperita cu praf. Allb si negru. Clape misterioase fugeau pe o linie fina ,invizibila aproape ,pe o carte scrisa cu batai proprii inimii lui. De ce o mai iubea inca? Mai avea sentimente de care nu stia ca exista? Se laga la cap cu o floare vestejita pe care a gasit-o in capul mesei vecine. Ei! Cine erau ei? Ah! sunetul acela il inebunea. Nu mai voia sa asculte. Isi imagina din nou scena aceea . Franghii de sus pana jos ,capete atarnate .Ochii! cu ce ochi il priveau acei scarabei ai lumii in care nu traia .Asta era! De ce auzea la nesfarsit acelasi sunet, aceeasi muzica, simtea acelasi sentiment ,cum ca pluteste pe o foaie de aer, mult prea firava ca sa se rupa,de ce?
Stupid.

biscutii de cacao

  tejgheaua prafuita sta sa cada sub presiunea acelor particole minscule."cat de mult as vrea si eu sa fiu ca ele".. nu isi mai aducea aminte nimic din ceea ce fusese candva..simtea doar aievea din nou boarea proaspata ce venea de la roua proaspat cazuta..stia daca a plouat la PARIS in noaptea de 5 decembrie 1567 ora 22:45:46...cu un chin enorm care i se citea pe fata aceea palida, incerca sa simta remuscare pentru ceea ce facuse..dar nu..nu se putea gandi la atceva decat la iubirea, recunoasterea,starea de beatitudine pe care o simtea cu fiecare clipa mai mult ca inainte..pe masa stateau lipiti unul de altul niste biscuti cu cacao de care nu se atinsese de secole.."partea proasta e ca sunt expirati"..cum expiram?fiecare are termenul sau de valabilitate in care trebuie sa se incadreze ca sa zica apoi ca si-a indeplinit scopul pentru care a fost conceput..? CARE E TERMENUL MEU DE VALABILITATE? dar al tau?
o musca isi plimba pasii goi prin fata unui articol dintr-un ziar cumparat de mult cu regret..securitatea e calcata usurel in picioare de o musca aparent lipsita de toata cacaoa din biscuitii aceia goi.
mizeria de nesuportat o facea sa se simta bine..cum asa? tacea si se uita cum totul se murdarea si devenea altceva doar biscuitii inca nemancati isi asteptau secolul potrivit..este vreun lucru care are momentul sau cand trebuie infaptuit?
era timpul..clepsidra isi scursese ultimele granule cu un tipat de disperare..s-a terminat mult prea repede..mai repede decat asteptase ea..era timpul...trebuia sa ia o decizie...plasma grea care ii apasa ochii turbulenti o inghesuia intr-un colt restrans..o usa enorma i se deschisese in fata..de unde stim cand trebuie sa intram pe usa care e in fata noastra si cand nu?

culoare

textura incarnata

ierihon

cum respiram vacanta

 stau intr-un scaun cam acceptabil de inconfortabil si imi zic:ce postam azi? pai ce sa fie?pentru ce exista blogosfera asta in care ne cufundam mult prea mult cu totii de pe plaiurile blogotice?respir deci exist . cum respiram cand aerul nu mai e incarcat de atata stres cu care suntem obisnuiti in fiecare zi a noastra de oameni ocupati. ocupati cu ce?lucruri pe care nu le mai facem dupa ceva timp ca nu mai sunt la moda,lucruri in fata carora radem cand ne amintim peste cativa ani. o prostie mare asta e.. aerul e acelasi..insa respiram mai greu ca suntem mai lenesi..gradele ne apasa si ne tin in casa ca niste criminali de ozon. picioarele devin retele infinite de prea multe torrente luate in fiecare zi de pe un site mult prea aglomerat de despuieri imginabile in ghereta. ne cibernet-arim cu fiecare spatiu nou cercetat in zona de navigare permisa, cu fiecare cont pe cine stie ce site de care uitam mai apoi si ne intrebam "ba?care pana mea mi-o fi parola si la asta?" . daca stii sa cauti gasesti chiar lucruri interesante,culturale..dar multi ar spune "ce nevoie de atata culturalizare cand pe masa ne umbla furnicile? si pe noi avem doar soarele asta cald de care toti fugiti ..pana la iarna" . naspa tare treaba si cu aia..dar eu nu vorbesc despre ei..vorbesc de cei care respira calm si limpede pe limba noastra dulce de moldovean sictirit . si nu mai ploua ...

boare de sineala

   cu pasii care m-au durut atat de tare m-am indreptat spre ceea ce credeam a fi un glob...ma   intreb de multe ori cum putem scapa de ceea ce ne macina,care ne spune cand ne doare,cand ne magaie,cand totul se transforma intr-o cocina pe care doar tu o vezi..da..greata ma face sa zbor,sa uit , sa las,sa pasesc in urma si sa las totul asa cum este..pietrele soptesc adanc cand noi nu avem urechi sa le auzit suspinul inramat...asta sunt ..o fata pusa intr-o rama cu un zambet intors...mi-a intors spatele azi...da..nu mai e nimeni aici..doar eu cu un suras blestemat...