Cati pasi se pierd pe niste strazi pline de claxoane indiferente?
In fiecare dimineata ies din casa la 7:45 si incerc sa imi fac loc prin mormanele de vorbe rostite printre dinti, masini slefuite si oameni grabiti care nu mai dau importanta restrictionarilor impuse.
Imi dau seama ca trebuie sa fac un ocol neprevazut: se fac niste lucrari neanuntate, vis-a-vis de caminele Puskin, care taie partea de trotuar pe care voiam sa o strabat. Niste sarme ruginite cu hartii albe din constiinta, murdarite insa cu tus necitet, ne faceau sa calcam pe spatiul verde si asa mult prea batucit de promisiuni. Am trecut si peste asta.
Termin programul nu tocmai corect, la 12:00 in loc de 14:00. Imi zic ca nu e nimic. O parte din trotuar ne este redat noua cei care ne lasam amprenta amintirilor zi de zi, dimineata, amiaza si seara. Sarmele au fost inlocuite de funii la fel de obosite. Indrazneti din fire, tineri aventurieri uita de acele penumbre atarnate si trec viteji prin ele ca prin unt (nu e cea mai buna comparatie). Frunzele nu mai aveau nici ele acces in acea zona crepusculara in devenire.
Pentru o basculanta care nu cara nimic si cateva tevi, o jumatate de zi din viata calcata in picioare a acelui trotuar s-a dus pe roti de cauciuc somnoros intr-o dimineata de joi.
No comments:
Post a Comment