tun it into a drip

fake fendi

caliente

dwan

mazzy stars

The musk filled her wet nostrils,

Diamonds fell off her lashes

In a desert, unwell known

And the blanket took her thoughts

In a cactus thorn-

Bathed in strangers’ sights

With nothing but spicy bees

And electric fences-

Air lost its bunny,

In stars that never die-

Fade in the making of nothing

She always got her drama in a simple package.

bleed it

split

hate me

shane

she was the keeper of that something. she was the one that could make it all better with a kiss. she had those hands that healed. she brought bones from the store. she was that girl next door. she was the one that used to wore orange knickers. she had the power to smile and rip your life to pieces. she was alone in all that she did. she had the key to the magic garden. she took care of it all with a little magic. she had hidden the secret book of shadows.
she is gone.

flu flu

how cold is the water you water?
how lost is that drop you blink of your eye?
how lonely does a master feel in those written pages?
how shaded is the voice she whispered?
how long had that moment last?
how faded is the fade away phrase?
how minded is the idea you can't take your mind off?
how twisted is an elephant's rose?
how mean is the bug that bugs you?
how long does a stop take?
how symphonic does a mute sound?
lie down and stop.

time is fuel//gap tulips

Noise

Gentle ache fears out

Tenderness lost in drought

Steps fall right of the stage

See the space in lost shout -

Scatter wind busts into shivers

Overground in strange houses

Sprinkles dust in dull corners

Wings that surround me, hurt me.

piano thingers

Pasii ei alunecau usor pe mazga neteda ce acoperea , cu o sclipire gri verzuie ,toata strada Mainfield .Sunetul asurzitor al linistii ce o inconjura o facea sa se insece cu propria rasuflare. Aerul rece ii patrundea prin porii larg deschisi ,care parca complotau impotriva ei. Canalul lor, presarat cu ace ce o dureau, intepand-o cu gheata propriei negreti, lasa toata raceala din atmosfera sa o invaluie ,sa o copleseasca, sa devina una de-a lor.

Nu se mai impotrivea acuma… Acum udpa atat timp ,cand totul se dizolva la fel ca sarea scarboasa in paharul din fata ei... Iar traia din amintiri care se pierdeau ca fumul printer frunze. Uitare… Goliciunea mintii o facea sa fie altfel. Ura grozava i-a disparut odata cu flash-urile groaznice. Acum parea fericita la simpla ivire a unei frunze batuta parca de trecerea chinuitoare a timpului ei. Ea era ace frunza… Purtata de valul confuziei mergea pe strazi necunoscute, dar care parca o aduceau intr-un loc acolo unde numai ele stiau… Incepea sa urasca strazile ca stiau .. Ea nu stie… Totusi ce bine era san u stii. Doar asa putea vedea dincolo de obsesia subiectiva , incarnate in ganduri proprii.

Greata ii revenea cand isi vedea papucii plini de o substanta cleioasa … Poate acesta era raspunsul .Mazga o facea sa isi aminteasca acea stare de greutate apasatoare. Simtea cum se sufoca ,iar mirosul devenea insuportabil. De unde atata scarba? De ce simtea lucruri respingatoare? Parul ii venea pe pielea palida a fetei gingase inca neatinse de soarele palmuitor. Ochii se uitau continuu la ceea ce n-a inteles niciodata. Ce facea cu lucrul acela in mana? O statuieta mica , intruchipand o femeie, cam grosolan sculptata ,goala , fara cap. Culoarea ei o impresiona insa. Deodata o durere o facuse sa inchida ochii .Se rezema de peretele plin de mucigai albastru-verzui cu un miros de umed putrezit in tacerea tunelurilor uitate de timp .Asta era… Odurea timpul trecut fara stiinta, vantul pe care l-a uitat in turbarea vijelioasa ,firicelele nisipului colturos de pe plaja din spatele zidului racit… O dureau conexiunile greoaie facute de socurile prea tarzii din creierul ei lasat in deriva singuratatii sale. Ah cat de tare o ustura aerul acela al caldurii artificiale ,mirosul bland cand o strangea in brate pe Ea, parul moale in adierea acelui vant primitor care ii inunda narile cu mirosuri dulci… Si totusi cine era Ea?Poate ca nimeni . Poate citatoate acestea din cartea subconstientului ei asurzit de lumina puternica a viziunii din trecut .Sau poate era ea insasi. O alta ea… Mai buna ca cea care se holba la statuieta rece si groteasca. Si ce placut era sa stea asa langa peretele acela, care intre timp ii devenise cel mai bun prieten. Ar fi vrut atunci sa devina una cu el .Da… sa lase mazga sis a se contopeasca cu constiinta mucegaiului proaspat format cu firele parului cleios de atata durere .Da …peretele ar fi inteles-o . Peretele ar fi ajutat-o sa inteleaga .Peretele a primit-o .Boarea amara a unei prezente anonime se stinge in intunericul ochilor pierduti. Nimic nu s-a schimbat .Doar totul a ramas la fel… Nepasator… Ca o statuieta urata cioplita de o mana nechibzuita…

playground

cluster?

Sound of silence

Bucata de panza lasata sa sfarseasca intr-un colt de masa putreda, s-a desprins usor de starea aceea inerta. Vrajba setei a facut-o sa perceapa altfel lumea asta in care se scufunda incet, si mai incet…pana s-a oprit… Tic-tac, tic-tac…un ceas vechi de mana statea si o privea inlemnit, totusi prea ilustru pentru cadrul acela rustic.

S-a lasat desprinsa incet cu o durere sfasietoare, tocmai ca sa uite si mai mult… Incheieturile o dureau, linistea o sfasia, si se desprindea usor, usor de un trecut care apartinea ei. Si era nedumerita cum se facea ca o briza atat de senina sa ii intre in palma ca o batatura mica de stejar.

Frunzele o certau cu un inteles greu de perceput in limba aceea inclestata. Cu cuvinte tari, grele de marmura o faceau sa alunece si mai greu. De ce nu ii dadeau drumul pana la capat si o tineau ca un gandac blajin pe o coasta acida de stanca? Albastre, bej, negre, scurte, mari, patrate, victime, cataratoare, cutremuratoare, surde, fade, cu unghii, fara cap, toate stau acolo si o privesc. Nu mai are intimitatea de care a visat cu o seara inainte. Este prinsa in cosmarul acela cu elefanti de care nu mai poate sa scape de o seara? A trecut asa de mult timp incat acum uita tot si se lasa patrunsa de un adanc neant cu fulgi de praf inghetat de la prea multe stele? Curios…cand a avut ea timp intr-o zi de viata statuta, mai mult decat o balta lasata sa se usuce la soare, sa cunoasca o viata intreaga?

Ceasul devenise irezistibil pentru firele ei rasfirate. Se destrama in amintiri scazute, cu o vartoasa rasfatare. Se rasfata in ganduri. Era numai ea cu ceasul acela care venise tocmai pentru ea. Il atinse in caderea ei incetinita iar sa mai absoarba o amintire inainte sa uite tot. Clipa asta era pentru ea, ce era un avion pentru un aeroport. Citise asta dintr-un catalog al unei firme cu un nume greu de pronuntat. S-a intristat dintr-o data ca nu tinuse minte acel nume amarat. De ce?

fairytale

si cum mergea prin labirintul incetosat de atatea fantasme care pluteau in aerul de alabastru, gasi o punte: "trebuie sa il platim sa ne treaca de partea cealalta". si scoase doi banuti de alama stalcita, balbaita, si ii intinse mana acelei creaturi curioase. pe chip i se citi disperarea, si mana mai departe luntrea care plutea incet pe frunzele coapte de un soare pe moarte...

plain wind

linger

made in iasi

Cati pasi se pierd pe niste strazi pline de claxoane indiferente?

In fiecare dimineata ies din casa la 7:45 si incerc sa imi fac loc prin mormanele de vorbe rostite printre dinti, masini slefuite si oameni grabiti care nu mai dau importanta restrictionarilor impuse.

Imi dau seama ca trebuie sa fac un ocol neprevazut: se fac niste lucrari neanuntate, vis-a-vis de caminele Puskin, care taie partea de trotuar pe care voiam sa o strabat. Niste sarme ruginite cu hartii albe din constiinta, murdarite insa cu tus necitet, ne faceau sa calcam pe spatiul verde si asa mult prea batucit de promisiuni. Am trecut si peste asta.

Termin programul nu tocmai corect, la 12:00 in loc de 14:00. Imi zic ca nu e nimic. O parte din trotuar ne este redat noua cei care ne lasam amprenta amintirilor zi de zi, dimineata, amiaza si seara. Sarmele au fost inlocuite de funii la fel de obosite. Indrazneti din fire, tineri aventurieri uita de acele penumbre atarnate si trec viteji prin ele ca prin unt (nu e cea mai buna comparatie). Frunzele nu mai aveau nici ele acces in acea zona crepusculara in devenire.

Pentru o basculanta care nu cara nimic si cateva tevi, o jumatate de zi din viata calcata in picioare a acelui trotuar s-a dus pe roti de cauciuc somnoros intr-o dimineata de joi.

Cu zmeul pe pleoape

Era un cer frumos afara,de amurg, cu cai, iepuri, mierle si tot ce era mai placut la vedere in acei nori grasi care apasau asupra mea. Alamele si corzile tari imi rasunau in urechi, poate chiar si in creier, de la castile haioase pe care le purtam. Ei erau asa frumosi. Nu credeam sa zic vreodata despre oameni ca sunt frumosi. Parca ma reuneam cu lumea asta pe care am parasit-o cu mult timp in urma . Parul imi era mult prea imbacsit de fumul de tigara pentru ca vaporii masinilor grotesti sa mi-l domine. Pasii ma indreptau spre un loc rupt parca de lumea cu care tocmai ma contopeam. Ezitam. “Sa mai stau si la semaforu’ asta?” .Un cuplu se saruta de zor cu fumul de tigara inca in gurile induiosate. Altul tocmai iesea. Se simtea o aura imbietoare venind de la el. Dar nu pentru asta venisem . Un sunet placut de clape albe si negre rasunau cu o dulceata de mult uitata in acel loc. Ma pierdeam in acea atmosfera crepusculara. Lumanarile ardeau cu o caldura care ma facea sa ma lipesc de primul scaun si sa ascult vocea care tocmai mergea alaturi de notele care zburau peste tot. Mi-a zis sa mai astept. Insa ma afundam tot mai tare intr-un somn moale. Nu puteam sa controlez starea de veghe in care ma infundasem. Parca nu mai era lumea dinainte ,pe care incepusem sa o vad cu alte pulsatii. Si ce voce calma ,plina de iubire, plina de trairi ,plina de cuvinte care nu pot fi spuse. Imi venea sa plang. Nu credeam sa mai am parte de atata fericire numai pentru mine. Fetele zambeau. Ei radeau cu un ras de mult pierdut pe holurile unui teatru vechi cu lampi fumegande. Zaceam intr-o inconstienta absoluta. Un puhoi de chestii dulci, de tartru smaltuit. Am lasat deoparte castile arzande de sunete tari si-amare .Acrul era mai dulce acum. Mare, sirena, mana, povestea, vantul. Pletele lor se imbinau cu clape ingalbenite care fugeau pe niste scari de ploaie .Nu, nu ploua. Cu toate ca asta mai lipsea. Se oprea sa isi aduca aminte niste note pierdute printr-un caiet prafuit ,cu paginile gri,roase. Si tot veneau…parka erau chemati de sunete metallice de acum, dar asa de dulci. Nu am putut sa nu-mi iau un ceai. Chiar daca terminam , macar stateam ,citeam,acolo, cu ei. Eram numai eu. Nu am simtit atata egoism .Pentru mine. Cu toate ca era momentul ,nu voiam sa fiu cu nimeni. Meditatia incepuse. Telefonul nu suna. Mi-l si uitasem. Doamne cat de mult avusesem nevoie de asta. Reflexia de pe pianul vechi de un maro care ii placea ei ,lasa pletele-i sa-i curga ca si suvoiul de lumina umbrita care ii venea in cale. Nu putea sa plece la tigara, care il inebunea de placere. Statea in usa ,alegoric, dionisiac, cu suvite lungi curly. Se intoarse. Uitase de tigara.

Miros de ceai, sunet cald de gat palid, zgomot de discutii inutile. De ce sa mai vorbesti? Cald. Dulce. Si totul asa a ramas. Si a venit noaptea ca o ancora de care ne agatam toti .Si stau, si nu mai vreau sa plec. Dar tigara ma astepta flamanda.